Latest Movie :
Recent Movies

Mary Poppins (1964)




Supercalifragilistic. Acesta este probabil cel mai faimos cuvânt din istoria filmului care nu este de găsit în niciun dicţionar al vreunei limbi din lume. El aparţine lui Mary Popins, cea mai simpatică guvernantă care a existat vreodată. Interpretată superb de Julie Andrews, recompensată cu un Oscar pentru această prestaţie, Mary Poppins, dădaca magică închipuită de P.L. Travers, avea să se transforme în fenomen cinematografic. Filmul omonim avea sa devină sub bagheta echipei de la Disney unul dintre cele dintre cele mai frumoase musical-uri din toate timpurile.

Blended (2014)


După o întâlnire pe nevăzute dezastruoasă, Lauren (Drew Barrymore) şi Jim (Adam Sandler), părinţi celibatari, se pun de acord asupra unui lucru: să nu se mai întâlnească niciodată. Însă fiecare pleacă într-o vacanţă cu copiii şi ajung să locuiască în acelaşi apartament luxos timp de o săptămână de safari în Africa.
    
Din greşeală împreună marchează a treia colaborare dintre starurile Sandler şi Barrymore, după ce au interpretat cu succes cupluri în comediile romantice Nuntă cu cântec şi Mereu la prima întâlnire.
  
 În film mai joacă Wendi McLendon-Covey (Domnişoare de onoare), în rolul lui Jen, cea mai bună prietenă a lui Lauren, şi Joel McHale (serialul Studenţi part-time), în rolul soţului ei nestatornic, Mark. Kevin Nealon (serialul Ierburi) şi Jessica Lowe (RobotDown) joacă rolurile lui Eddy şi Ginger, un cuplu extrem de romantic care îşi petrece vacanţa la acelaşi hotel, iar Terry Crews (Eroi de sacrificiu 2) joacă rolul gazdei cu voce de aur a hotelului. Dan Patrick (ESPN SportCenter) apare în rolul şefului lui Jim, Dick, iar Shaquille O'Neal, în rolul colegului său de serviciu, Doug.
    
Cele trei fiice ale lui Jim sunt interpretate de Bella Thorne (serialul Disney Shake It Up), Emma Fuhrmann şi Alyvia Alyn Lind. Kyle Red Silverstein şi Braxton Beckham joacă rolurile fiilor lui Lauren.
    
Din greşeală împreună a fost regizat de Frank Coraci, care a mai colaborat cu Sandler şi Barrymore la Nuntă cu cântec şi a regizat comediile de succes cu Sandler Băiatul cu apă rece şi Click - Zapând prin viaţă. Scenariul a fost scris de Ivan Menchell şi Clare Sera. Filmul a fost produs de Mike Karz, Adam Sandler şi Jack Giarraputo, iar producătorii executivi au fost Barry Bernardi, Josie Rosen, Tim Herlihy, Allen Covert şi Steven Koren.
    
Din echipa din culise fac parte directorul de imagine Julio Macat (Pitch Perfect), scenograful Perry Andelin Blake (Nuntă cu cântec, Categoria grea în acţiune), monteurul Tom Costain (Oameni mari şi fără minte) şi designerul de costume Christine Wada (Domnişoare de onoare). Muzica a fost compusă de Rupert Gregson-Williams.
    
Warner Bros. Pictures prezintă filmul Gulfstream Pictures Production, Happy Madison Production, regizat de Frank Coraci Din greşeală împreună care are premiera în cinematografele din ţară pe 20 iunie.

Delivery Man (2013)


David Wozniak (Vince Vaughn) este un bărbat obişnuit a cărui viaţă este dată peste cap când află că, în urma unei greşeli la clinica de feritilizare cu care a "colaborat" în studenţie, e tatăl a 533 de copii! Dator unor mafioţi şi respins de iubita sa însărcinată, lucrurile păreau că nu pot sta mai prost pentru sărmanul David, dar iată că 142 dintre copiii săi necunoscuţi vor să-i afle identitatea în urma unui proces. Cum va face eroul faţă situaţiei? Remake după filmul canadian de succes Starbuck, multiplu premiat la festivaluri din întreaga lume.

Zombie Hunter (2013)



EuroTrip (2004)


Europa nu va mai fi aceeasi dupã ce Scotty Thomas si prietenii lui vor lua expresul excesului! Ei se vor împrieteni cu tot felul de fete strãine focoase si vor face toate nebuniile posibile în cea mai dementã cãlãtorie a vietii lor! 

Fãrã costume de baie, fãrã probleme. Lãsati orice prejudecatã la o parte, pentru cã veti avea parte de plãcerile nebunesti ale Vacantei în Europa!

Vampire Academy (2014)


Rose Hathaway (Zoey Deutch) este un dhampir , jumătate vampir și jumătate om , care se afla in formare pentru a fi un tutore la Academia Sf. Vladimir , împreună cu mulți alții ca ei. Există vampiri buni și rai în lumea lor : moroi , care sunt pașnici printre oameni și apeleaza doar la sangele donatoriloe , și , de asemenea, au capacitatea de a controla unu dintre cele patru elemente – apă , pământ , foc sau de aer ; și Strigoii , care sug sânge – , vampirii răi care beau sange pentru a ucide . Rose și alti tutorii dhampir sunt instruiți pentru a proteja Moroii și a ucide Strigoii . Împreună cu cel mai bun prieten al ei , Princess Vasilisa Dragomir , un Moroi , cu care are o aproape o legătură incasabila , Rose trebuie sa fuga de la Sf. Vladimir ,cu scopul de a o proteja pe Lissa (Lucy Fry) de cei care doresc să facă rău prințesei

A Million Ways to Die in the West (2014)


Albert (MacFarlane)e un crescător de oi extrem de laș pe care Louise (AMANDA SEYFRIED din Les Misérables, Mamma Mia!), iubita lui, îl părăsește pentru un alt bărbat, prosperul proprietar al unei mustețării, Foy ((NEIL PATRICK HARRIS din  How I Met Your Mother, Hedwig and the Angry Inch) după ce nu are curaj să ia parte la o încăierare cu pistoale. 

Când în oraș își face apariția o misterioasă femeie senzuală, Anna (CHARLIZE THERON din Snow White and the Huntsman, Prometheus), aceasta îl ajută să-și recapete curajul și cei doi încep să fie atrași unul de celălalt. Dar idila lor e tulburată de soțul focoasei frumuseți, Clinch Leatherwood (LIAM NEESON din Non-Stop, seria Taken), cel mai temut tâlhar și pistolar, care vine să caute răzbunare.  Acum, fermierul trebuie să-și pună la bătaie curajul proaspăt recăpătat.

Lui Albert i se alătură în aventura sa cel mai bun prieten al său, Edward (GIOVANNI RIBISI din Ted, Avatar), cizmarul extraordinar de naiv al orășelului, și Ruth (SARAH SILVERMAN din Wreck-It Ralph,  The League), logodnica lui Edward, care, pe cât de castă e cu el, pe atât de ușuratică e cu clienții bordelului unde “lucrează”. 

Comedia URMA SCAPĂ TURMA e regizată de MacFarlane după un scenariu pe care l-a scris împreună cu ALEC SULKIN & WELLESLEY WILD (Family Guy, Ted, Ted 2), și mai are în distribuție câțiva dintre actorii favoriți ai regizorului, printre care se numără RALPH GARMAN (Ted, Family Guy) și ALEX BORSTEIN (Ted, Family Guy). CHRISTOPHER HAGEN (The Lone Ranger) și JEAN EFFRON (50 to 1) au fost cooptați în rolurile părinților morocănoși ai lui Edward, George și Elsie, iar  EVAN JONES (8 Mile) este Lewis, cel mai periculos din banda de tâlhari condusă de Clinch.

Echipa din spatele camerelor de filmat e condusă de producătorii SCOTT STUBER (Ted, Identity Thief), de la compania Bluegrass Films, şi JASON CLARK (Ted, 42) şi  e compusă din nume reputate din industrie, precum directorul de imagine MICHAEL BARRETT (You Don’t Mess with the Zohan, Ted), scenograful STEPHEN LINEWEAVER (Ted, Role Models), editorul JEFF FREEMAN (Paul Blart: Mall Cop, Ted), scenografa CINDY EVANS (Savages, August: Osage County) şi compozitorul JOEL MCNEELY (Ghosts of the Abyss, Holes).  Piesa-temă a comediei e interpretată de o legendă a muzicii country, ALAN JACKSON, şi e compusă de McNeely şi MacFarlane.

The Walking Dead Episodul 16 - A (Sezonul 4)

The Walking Dead Episodul 15 - Us (Sezonul 4)

The Walking Dead Episodul 14 - The Grove (Sezonul 4)

The Walking Dead Episodul 13 - Alone (Sezonul 4)

The Walking Dead Episodul 12 - Still (Sezonul 4)

The Walking Dead Episodul 11 - Claimed (Sezonul 4)

You're Next (2011)


Acţiunea se petrece în jurul unei familii, formate din 2 părinţi şi 4 copii împreună cu prietenii acestora, care s-au reunit pentru a sărbători aniversarea nunţii parinţilor. Petrecerea a început dar este întreruptă imediat de un atac al unor indivizi cu măşti care dau startul unui masacru.
Oare aceşti oameni nevinovaţi vor reuşi să scape cu viaţă înfruntându-i pe atacatori sau vor muri înainte ca echipajul de poliţie chemat de acestea să ajungă la faţa locului?

Jackass Presents: Bad Grandpa (2013)



Un bunic de 86 de ani porneşte într-o călătorie trăsnită prin America alături de un partener neobişnuit: nepotul său de 8 ani, Billy.

Partea I


Partea II

Hell Baby (2013)


Un cuplu care aşteaptă sosirea pe lume a unui copil se mută întâmplător în cea mai bântuită casă din New Orleans. Odată ce tot felul de ciudăţenii încep să se petreacă, cei doi cer ajutorul unei echipe de elită, de specialişti în exorcizări de la Vatican, pentru a-i scăpa de ceea ce pare a fi copilul diavolului.

The Walking Dead Episodul 10 - Inmates (Sezonul 4)

The Wolf of Wall Street (2013)


După „Bandele din New York“, „Cârtiţa“, „Aviatorul“ şi „Shutter Island“, echipa de succes  Martin Scorsese şi Leonardo DiCaprio revine pe marile ecrane cu un nou film fenomen, o comedie… criminală: „Lupul de pe Wall Street“.
Bazat pe romanul autobiografic al lui Jordan Belfort, filmul spune povestea unui broker care a trăit visul american până când acesta s-a transformat în coşmar. A început de jos şi a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia corporatistă, succesul în exces şi puterea dobândită l-au transformat din broker onest în infractor implicat în scandaluri de corupţie, înşelăciune şi crimă.
Bani. Femei. Putere. Petreceri. Distracţii decadente. Droguri. Tentaţiile erau la tot pasul şi atât de uşor de obţinut. Ameninţarea legii era irelevantă, el putea cumpăra orice şi pe oricine. Pentru Jordan şi restul haitei de lupi, nimic nu era destul sau prea mult iar modestia era pentru proşti.  
Martin Scorsese îl prezintă pe Leonardo DiCaprio, alături de  Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin, Jon Bernthal şi Jon Favreau în „Lupul de pe Wall Street“. Un film spectaculos, care trece prin toate registrele, de la comedie nebună, la erotism şi policier plin de suspans. Din 10 ianuarie în cinematografele din România. Distribuit de MediaPro Distribution.

Code Red (2013)



Grudge Match (2013)


În Grudge Match: Faceţi pariurile, Stallone şi De Niro sunt doi pugilişti veterani a căror rivalitate a devenit celebră dincolo de graniţa sportului. În anii de glorie, niciunul dintre ei nu a reuşit să-şi dovedească supremaţia în faţa celuilalt. În anul 1983, chiar înainte de meciul dicisiv, Sharp (Sylvester Stalone) şi-a anunţat retragerea fără a da o explicaţie. Acum, la 30 de ani de la nefericitul eveniment care le-a distrus cariera, un promotor de box le face o ofertă de nerefuzat: să ducă lupta la final odată pentru totdeauna.
Însă lupta lor începe înainte de a intra în ring, chiar din prima clipă în care se reîntâlnesc. Situaţiile hilare şi replicile amuzante dintre cei doi transformă viitorul meci într-un eveniment extrem de mediatizat. Important rămâne totuşi ca ei să supravieţuiască antrenamentului dur şi să ajungă în ring.

The Amityville Horror (2005)


Pe 14 noiembrie 1974, poliţia a primit un telefon alarmant care i-a condus la reşedinţa familiei DeFeo, unde au descoperit o privelişte de groază: 6 cadavre. Întreaga familie DeFeo a fost ucisă, în somn, cu o armă de calibrul 35.

Ronald DeFeo a recunoscut cum şi-a ucis sistematic părinţii şi cei patru fraţi, susţinând că „vocile” i-au spus să comită crimele oribile. Un an mai târziu, pe 18 decembrie 1975, George şi Kathy Lutz s-au mutat în aceeaşi casă, împreună cu cei trei copii ai lor. Dar casa lor de vis se va transforma într-un coşmar. Familia Lutz nu a rezistat decât 28 de zile în casa blestemată, după ce au fost terorozaţi de o forţă demonică ce i-a alungat.

The Amityville Horror ramâne una dintre cele mai terifiante poveşti despre case bântuite, deoarece se bazează pe întâmplări adevărate.

The Exorcism of Emily Rose (2005)


În 1999, Vaticanul a revizuit pentru prima oară în 400 de ani textul oficial al ritualului de exorcizare. Numărul de exorcişti catolici a crescut în ultima decadă de la 30 la 300.

Arhiepiscopia Romano-Catolică a oraşului Chicago l-a angajat recent cu normă întreagă pe primul exorcist oficial în cei 160 de ani de istorie. În New York, patru preoţi catolici au investigat oficial peste 40 de cazuri de oameni posedaţi începând din 1995. Printr-o decizie extrem de rară, Biserica Catolică a recunoscut în mod oficial posedarea demonică a unei tinere colegiene de 19 ani.. Povestit în secvenţe retrospective terifiante. Un caz de exorcizare narează procesul de urmărire a preotului acuzat de neglijenţă, care a avut ca rezultat moartea tinerei fete, bănuită de a fi fost posedată.

Inspirat de evenimente adevărate, filmul îi are în distribuţie pe Laura Linney în rolul lui Erin Bruner, avocata părintelui Richard Moore (Tom Wilkinson), preotul care a efectuat controversata exorcizare. 

Emily Rose părăseşte căminul protector al casei sale pentru a merge la colegiu, netrecându-i prin minte ceea ce o aştepta. Într-o noapte, singură în dormitor, are prima “halucinaţie” terifiantă şi leşină. Pe măsură ce atacurile sale devin din ce în ce mai dese şi mai brutale, Emily, o convinsă credincioasă catolică, hotărăşte să apeleze la o exorcizare efectuată de preotul de la parohia sa, părintele Richard Moore. Cum fata moare în timpul ritualului de exorcizare, preotul este acuzat de omor prin neglijenţă.

28 Weeks Later... (2007)


La şase luni după ce virusul turbării pustiise Anglia, carantina ia sfârşit. Forţele Speciale ale armatei americane, aflate la faţa locului, declară că războiul împotriva virusului a fost câştigat şi reconstrucţia Angliei poate reîncepe. Odată cu reîntoarcerea primelor valuri de refugiaţi, familiile se reunesc. Însă una dintre ele ascunde, fără să ştie, un secret înfricoşător. Virusul reapare, de data aceasta mult mai periculos.

FOX ATOMIC şi DNA FILMS, în asociere cu UK FILM COUNCIL prezintă 28 Weeks Late/După 28 de săptămâni, o producţie FIGMENT, SOGECINE şi KOAN FILMS, în regia lui Juan Carlos Fresnadillo. Filmul este continuarea marelui succes internaţional 28 Days Later/După 28 de zile şi este produs de Enrique López-Lavigne, Andrew Macdonald şi Allon Reich. Scenariul este semnat de Rowan Joffe, Juan Carlos Fresnadillo, Enrique López-Lavigne şi Jesus Olmo. Producători executivi sunt Danny Boyle şi Alex Garland. Distribuţia este formată din: Robert Carlyle, Rose Byrne, Jeremy Renner, Harold Perrineau, Catherine McCormack, Imogen Poots, Idris Elba şi tânărul debutant în vârstă de 12 ani Mackintosh Muggleton.

28 Days Later... (2002)


Un grup de militanţi pentru drepturile animalelor descoperă într-un institut de cercetare a primatelor mai mulţi cimpanzei care, închişi în cuşti şi imobilizaţi în lanţuri, sunt obligaţi să privească nişte ecrane pe care se derulează scene de o violenţă extremă. Ignorând spusele cercetătorilor îngroziţi, conform cărora cimpanzeii ar fi infectaţi cu un virus periculos, ei eliberează animalele, ca imediat apoi să fie atacaţi de ele.

28 de zile mai târziu... Jim (Cillian Murphy), curier de meserie, se trezeşte din comă într-un spital pustiu din Londra. Nedumerit, străbate coridoarele şi saloanele goale şi, negăsind pe nimeni, iese pe străzile oraşului în căutare de ajutor. La căderea serii, se adăposteşte într-o biserică, în care are surpriza neplăcută să găsească o mulţime de cadavre, unul peste altul, pe podea. Deodată, un zgomot îi atrage atenţia, dar apariţia preotului este departe de a-l linişti. Văzând privirea însângerată şi auzind răcnetele violente ale acestuia, Jim fuge din nou în stradă. Acolo, panica îi sporeşte când constată că o întreagă adunătură de fiinţe ciudate şi ameninţătoare este pe urmele lui.

Explozia neaşteptată a unei bombe cu petrol marchează apariţia a doi „supravieţuitori”, Selina (Naomie Harris) şi Mark (Noah Huntley). Riscând, ei îl salvează pe Jim de urmăritorii săi şi îl duc la adăpost. Acolo, îi explică situaţia: fiinţele violente pe care le întâlnise fuseseră infectate cu un virus extrem de periculos care pusese stăpânire pe toată Anglia şi despre care nu ştiau dacă se răspândise şi dincolo de graniţe.

Selina şi Mark acceptă să-l ajute pe Jim să se întoarcă acasă la părinţii săi, în Deptford, chiar dacă acest lucru este dificil şi cu nişte consecinţe nebănuite. Furişându-se pe străzile întunecoase, cei trei remarcă o lumină venind de la fereastra unui bloc şi imediat se duc să vadă dacă există supravieţuitori. Astfel, ei fac cunoştinţă cu Frank (Brendan Gleeson) şi fiica lui, Hannah (Megan Burns), aflaţi într-o situaţie dificilă datorită rezervelor de apă, devenite insuficiente.
În timp ce încearcă să-şi amenajeze un adăpost în blocul părăsit, cei cinci recepţionează o transmisie a unui post de radio prin care Henry (Christopher Eccleston), liderul unui grup militar din Manchester, pretinde că a identificat virusul şi îi cheamă pe toţi supravieţuitorii să-l ajute să-şi pună în aplicare soluţia. Neavând alternativă, cei cinci pornesc la drum spre nord, cu taxiul lui Frank, neştiind că răul de-abia acum începe.

Fox Searchlight Pictures prezintă filmul 28 Days Later / După 28 de zile, o producţie Fox Searchlight Pictures şi DNA Films., în regia lui Danny Boyle. Producătorii filmului sunt Danny Boyle şi Andrew Macdonald. Scenariul este semnat de Alex Garland, iar scenografia de Mark Tildesley. Montajul este realizat de Chris Gill, iar imaginea de Antony Dod Mantle. Costumele sunt create de Rachael Fleming. Din distribuţie fac parte: Cillian Murphy, Naomie Harris, Christopher Eccleston, Megan Burns şi Brendan Gleeson.

Drag Me to Hell (2009)


Christine Brown, un ofiţer de credite din Los Angeles, are o viaţă minunată alături de fermecătorul ei iubit, profesorul Clay Dalton. Asta până într-o zi, când la bancă vine dna. Ganush cerând o prelungire de credit, pe care Christine decide să nu i-o dea, şi asta doar ca să-şi impresioneze şeful. Drept razbunare, Ganush o blesteamă pe Christine, transformându-i viaţa într-un adevărat iad. Urmărită de un spirit malefic, tânăra trebuie să decidă până unde va merge pentru a scăpa de blestem.

The Mist (2007)


După o furtună violentă, artistul David Drayton şi locuitorii unui mic oraş sunt victimele atacului unor creaturi înfricoşătoare, camuflate de o bizară ceaţa extrem de densă.
Zvonurile sugerează că acestea sunt rezultatul unui experiment realizat la o bază militară din imediata apropiere. Baricadaţi într-un supermarket, Drayton şi grupul său de supravieţuitori trebuie să-şi rezolve problemele interne şi abia apoi să-şi înfrunte uniţi inamicul pe care nici măcar nu-l pot vedea.

Frankenweenie (2012)


Frankeweenie spune povestea lui Viktor Frankestein, un puşti precupat de regie care realizează filme cu monştri ajutat de credinciosul său căţel Bull Terrier, Sparky. Doar că Sparky este călcat de maşină, iar Viktor se trezeşte fără principalul său star. Inspirat de o lecţie de la şcoală (despre impulsurile electrice din muşchi, desigur), Viktor îşi promite să-şi readucă prietenul la viaţă. După ce creează maşinării elaborate şi se foloseşte de puterea unui fulger, puştiul reuşeşte să învie câinele, doar că noul Sparky începe să-i îngrozească pe vecini. Viktor va avea mult de furcă pentru a-i convinge pe cei din jur, în primul rând familia şi prietenii, că Sparky, în ciuda aspectului său înspăimântător, este acelaşi prieten loial de dinaintea "operaţiei".

Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street (2007)


Vizionarul realizator de film Tim Burton ("Batman", "Charlie and the Chocolate Factory") si starul premiat cu Globul de Aur, Johnny Depp ("Charlie and the Chocolate Factory", trilogia "Pirates of the Caribbean"), ne ofera un nou musical thriller dramatic, "Sweeney Todd, barbierul diabolic din Fleet Street", ce constituie o viziune originala si captivanta a renumitului muzical creat de legendarul compozitor si textier Stephen Sondheim.

Depp joaca rolul lui Benjamin Barker, un om nevinovat care a fost aruncat in inchisoare timp de 15 ani, peste mari si tari, de unde scapa pentru a se intoarce la Londra ca sa se razbune, iar Helena Bonham Carter o interpreteaza pe complicea sa devotata, doamna Nellie Lovett.

Prezentandu-se sub numele de Sweeney Todd, Barker se reintoarce la fosta sa frizerie, aflata la etaj, deasupra placintariei d-nei Lovett, pentru a-l urmari pe judecatorul Turpin (Alan Rickman) care, cu ajutorul acolitului sau ticalos, Beadle Bamford (Tomothy Spall), il trimisese la inchisoare sub acuzatii false, pentru a-i lua sotia, pe Lucy (Laura Michelle Kelly), si fiica.

Doamna Lovett il informeaza pe Todd ca sotia sa se sinucisese pentru ca Judge Turpin abuzase de ea. Cand italianul Pirelli (interpretat de Sacha Baron Cohen), frizerul ce-i face concurenta lui Todd, il ameninta ca-i va dezvalui adevarata identitate, Todd il ucide, taindu-i gatul. Nestiind ce sa faca cu cadavrul, d-na Lovett vede aceasta criza ca pe o posibila solutie pentru revigorarea afacerii sale, venind cu ideea de a toca carnea si a o folosi in placintele ei.

Sweeney descopera ca judecatorul si-a indreptat acum avansurile amoroase asupra fiicei sale, Johanna (Jayne Wisener), care este acum adolescenta si se afla sub tutela lui Turpin. Incuiata in casa, Johanna este remarcata de Anthony (Jamie Campbell Bower), tanarul marinar care l-a salvat pe Sweeney de la inec. Indragostit nebuneste, Anthony jura sa o salveze pe Johanna din mainile lui Turpin si sa se insoare cu ea.

Pe cand placintele doamnei Lovett devin renumite in intreaga Londra, iar afacerea sa infloreste, ea viseaza la o viata linistita si respectabila alaturi de Sweeney, ca sot, si impreuna cu Toby, fostul ajutor al lui Pirelli, ca fiu adoptiv.

Dar Sweeney nu este manat decat de crunta sa razbunare, chiar daca aceasta va fi in detrimentul tuturor.

Warner Bros. Pictures si DreamWorks Pictures prezinta o productie Parkes/MacDonald si Zanuck Company, un film de Tim Burton, "Sweeney Todd, barbierul diabolic din Fleet Street", avandu-i in rolurile principale pe Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Alan Rickman, Timothy Spall si Sacha Baron Cohen. Filmul este regizat de Tim Burton, dupa un scenariu de John Logan, iar muzica si textele sunt create de Stephen Sondheim, pe baza muzicalului "Sweeney Todd, barbierul diabolic din Fleet Street", de Stephen Sondheim si Hugh Wheeler, la randul sau o adaptare a piesei "Sweeney Todd" de Christopher Bond. Producatorii filmului sunt Richard D. Zanuck, Walter Parkes, Laurie MacDonald si John Logan. Producatorul executiv este Patrick McCormick, iar directorul de imagine Dariusz Wolski, ASC. Dante Ferretti s-a ocupat de scenografie, iar de imagine, Chris Lebenzon,ACE. Costumele au fost asigurate de Colleen Atwood, iar Katterli Frauenfelder este co-producator. Muzica si versurile sunt create de Stephen Sondheim.

Acest film este a sasea colaborare dintre Johnny Depp si Tim Burton, precedentele fiind:
"Edward Scissorhands" (1990), "Ed Wood" (1994), "Sleepy Hollow" (1999), "Charlie and the Chocolate Factory
(2005), si "Corpse Bride" (2005).

Abraham Lincoln: Vampire Hunter (2012)


ABRAHAM LINCOLN: VÂNĂTOR DE VAMPIRI analizează viaţa secretă a celui de-al 16-lea preşedinte american şi povestea nespusă care le-a modelat naţiunea. Realizatorii vizionari Tim Burton şi Timur Bekmambetov (regizorul filmului “Wanted”) contribuie cu o voce proaspătă la ştiinţa sângeroasă privind vampirii, imaginându-l pe Lincoln drept cel mai mare vânător de vampiri din istorie.

Ca şi Burton, Bekmambetov pictează pe o pânză imensă, prezentând imagini uimitoare din punct de vedere vizual.  Ideea centrală şi ingeniozitatea l-au atras pe producătorul de film rus, care a declarat: „Am reacţionat imediat la poveste, deoarece era atât de limpede, simplă şi puternică”.

Final Destination 5 (2011)


În Final Destination 5, Moartea este dezlănţuită de premoniţia unui om care îşi salvează colegii de la pieire când un pod suspendat se prăbuşeşte. Însă aceşti nefericiţi nu ar fi trebuit să scape cu viaţă ş intră într-o cursă cumplită împotriva timpului, încercând cu disperare să găsească o cale de a sfida planurile morţii. Şi încă o dată se dovedeşte că indiferent unde încearcă să fugă, indiferent unde s-ar ascunde... Moartea nu poate fi păcălită.

Zombieland (2009)


În comedia de acţiune Bun venit în Zombieland a casei de producţie Columbia Pictures este vorba despre doi tipi care au găsit modalitatea de a supravieţui într-o lume dominată de zombi.  Columbus (Jesse Eisenberg) este un fricos – dar atunci când ţi-e frică că ai putea fi mâncat de zombi, spaima asta te-ar putea ajuta să rămâi în viaţă.  Tallahassee (Woody Harrelson) este un expert în mitraliere automate şi un ucigaş de zombi, a cărui obsesie este să scape lumea de ciudatele creaturi până nu dispare ultimul om de pe faţa pământului.  Unindu-şi forţele cu Wichita (Emma Stone) şi Little Rock (Abigail Breslin), care au găsit şi ele modalităţile proprii de a supravieţui coşmarului zombi, ei vor trebui să aleagă între două rele: să aibă încredere unii în alţii, sau să se predea zombilor.

The Purge (2013)


Cum ar fi dacă o noapte pe an ai avea voie să ucizi fără să fii pedepsit, 12 ore în care nici poliţia şi nici salvarea nu ar funcţiona, şi totul pentru ca în restul anului să trăieşti liniştit, fără teama că ai putea fi atacat? Cum ar fi să ai o noapte pe an în care să poţi dezlănţui fiara din tine asupra celui pe care îl urăşti, dar pe care nu ai voie să-l atingi în restul anului? Ethan Hawke într-un thriller tulburător. 

Într-o Americă devastată de crime şi cu închisori sufocate de infractori, guvernul decide ca, o dată pe an, să se instaureze 12 ore în care orice fel de activitate criminală să se poată desfăşura fără să fie pedepsită. Poliţia nu va putea fi chemată. Spitalele îşi vor suspenda activitatea. E o noapte în care cetăţenii îşi vor regla diferendele fără să le fie teamă că vor fi pedepsiţi. Într-o asemenea noapte copleşită de violenţă, o familie e nevoită să suporte consecinţele deciziei de a lăsa să intre în casa lor un străin vânat ca să fie omorât.

Când un străin pătrunde pe proprietatea bine împrejmuită a lui James Sandin (Ethan Hawke) în noaptea Purificării, se declanşează o serie de evenimente care ameninţă să-i devasteze familia. Acum depinde numai de James, de soţia lui, Mary (Lena Headey), şi de copiii lui să treacă noaptea fără să se transforme în monştrii de care încercaseră până acum să se ascundă.

Regizat de James DeMonaco (scenarist la filmele Assault on Precinct 13 şi The Negotiator), The Purge e produs de Jason Blum, de la compania Blumhouse (Paranormal Activity, Insidious, Sinister), precum şi de Michael Bay, Brad Fuller şi Andrew Form (The Amityville Horror, The Texas Chainsaw Massacre), de la compania Platinum Dunes, şi de Sébastien Kurt Lemercier (Assault on Precinct 13).

Mama (2013)


Laureat al Academiei de Film Americane, Guillermo del Toro (Pan's Labyrinth, seria Hellboy) prezintă Mama, un thriller supranatural care spune povestea a două fetiţe care dispar într-o pădure în ziua în care părinţii lor sunt ucişi. Când sunt salvate câţiva ani mai târziu şi încep o nouă viaţă, fetele descoperă că cineva sau... ceva tot vrea să vină după ele... să le învelească seara la culcare.

Cu cinci ani în urmă, Victoria (MEGAN CHARPENTIER, din Red Riding Hood) şi Lilly (ISABELLE NÉLISSE, din Mirador) au dispărut fără urmă din casa lor. De atunci, unchiul lor, Lucas (Nikolaj Coster-Waldau, din Game of Thrones) le-a căutat cu înverşunare împreună cu iubita lui, Annabel (Jessica Chastain, nominalizată la Oscar pentru The Help). După ce le găsesc izolate într-o cabană în ruine şi le aduc acasă, cei doi încep să se întrebe dacă fetele sunt singurele pe care le-au primit în căminul lor.

Pe măsură ce Annabel încearcă să le reobişnuiască pe fetiţe cu viaţa normală, ea devine tot mai convinsă că în casă sălăşluie o prezenţă supranaturală diabolică. Oare fetele suferă de stres posttraumatic, sau o fantomă vine mereu să le viziteze? Cum au reuşit ele să supravieţuiască atâţia ani singure, în pădure? Încercând să găsească răspunsul la aceste întrebări, Annabel descoperă că şoaptele de noapte bună pe care fetele le aud seara vin de pe buzele unei creaturi care vrea să ucidă.

Regizorul ANDY MUSCHIETTI debutează în lung metraj cu Mama, cu un scenariu scris de NEIL CROSS (Luther) şi Andy Muschietti & BARBARA MUSCHIETTI (Historias de Dhallywood).  Filmul e bazat pe scurt-mertrajul multipremiat al lui Muschiettis, Mamá.
Echipa din spatele camerelor de filmat e condusă de producătorul MILES DALE (The Vow, Carrie), alături de Barbara Muschietti.  Echipa include directorul de imagine ANTONIO RIESTRA (Black Bread), scenografa laureată cu Oscar, ANASTASIA MASARO (The Imaginarium of Doctor Parnassus), editoarea MICHELE CONROY (Splice), creatorul de costume LUIS SEQUEIRA (Breach), compozitorul FERNANDO VELÁZQUEZ (The Orphanage) şi echipa laureată cu Oscar formată din MONTSE RIBÉ şi DAVID MARTÍ (Pan’s Labyrinth). Guillermo del Toro este producătorul executiv al filmului.

Warm Bodies (2013)


În urma unei epidemii devastatoare, aproape toți locuitorii planetei sunt transformați în zombi însetați de sânge. Niciun loc nu mai e sigur, iar micul grup de supraviețuitori este nevoit să se ascundă mereu și să caute noi metode de apărare în fața atacurilor imprevizibilelor creaturi.

Tocmai într-o astfel de confruntare, Julie, una dintre supraviețuitoare, este salvată de la moarte de R., un zombi neobișnuit de prietenos, în ciuda aspectului înfricoșător. Pe măsură ce se apropie de tânără, R. devine din ce în ce mai uman, dând astfel naștere speranței că există o vindecare pentru toți cei afectați de epidemie.

Cu Teresa Palmer și Nicholas Hoult în rolurile principale, filmul Iubitul meu e zombi aduce multe întamplări amuzante, dar și o doză sănătoasă de romantism, din 15 martie în cinematografele din toată țara.

Scream 4 (2011)


La cincisprezece ani după oribilele crime ale celui numit Ghostface, Sidney Prescott (Neve Campbell), acum scriitoare de succes a unui roman motivaţional, se întoarce în orăşelul său natal, Woodsboro, care este ultima oprire în turneul de promovare a cărţii sale.
Din nefericire, odată cu întoarcerea ei, reapare şi Ghostface, care îi pune în pericol pe toţi cei dragi lui Sidney, şeriful Dewey (David Arquette) şi Gale Weathers (Courteney Cox), care acum sînt căsătoriţi, ca şi pe verişoara ei Jill (Emma Roberts) şi pe mătuşa sa Kate (Mary McDonnell). Însă aceştia nu sînt singurii care se află în pericol, căci o nouă generaţie are acum de înfruntat o teroare nouă.
Scenariul celui mai nou episod horror din această serie începută în anii ’90 îi aparţine lui Kevin Williamson, iar regizor este însuşi maestrul genului horror şi creatorul acestei serii, Wes Craven. Alături de Neve Campbell îi mai regăsim pe Courteney Cox, David Arquette, Emma Roberts, Hayden Panettiere, Rory Culkin, Anthony Anderson, Adam Brody, Mary McDonnell, Marley Shelton, Nico Tortorella, Marielle Jaffe, Kristen Bell, Anna Paquin, Lucy Hale, Shenae Grimes, Aimee Teegarden şi Brittany Robertson.

Scream 3 (2000)


Scream 3 - Crimă în 3 timpi reprezintă pentru atât de cunoscutele thriller-uri din trilogia lui Wes Craven un apogeu febril. Primele două filme Scream nu numai că au reinventat un gen, dar au şi introdus un nou tip de suspans - cu o doză sănătoasă de umor. Mai mare şi mai complex decât precedentele episoade, capitolul final al seriei Scream reuneşte totul sub un principiu simplu: când este vorba despre o trilogie, toate pariurile sunt dejucate! 
Povestea din Scream 3 se petrece la Hollywood, în timpul filmărilor la Stab 3 - Întoarcerea la Woodsboro, un thriller ce ridică întrebări tulburătoare cu privire la evenimentele care au îngrozit oraşul Woodsboro şi care continuă să o urmărească pe Sidney Prescott (Neve Campbell).

Scream 2 (1997)


Au trecut doi ani de la evenimentele tragice de la Woodsboro. Sidney Prescott şi Randy Meeks încearcă să-şi continue viaţa, fiind în prezent studenţi la Windsor. Cotton Weary a ieşit din închisoare, Gale Weathers a scris un best-seller, "Crimele din Woodsboro", din care s-a făcut un film - "Înjunghierea - Stab". În timp ce se apropie data lansării filmului, ciclul crimelor începe din nou. Dewey Riley pleacă imediat din Woodsboro pentru a veni să o protejeze pe Sidney. Dar în această urmare a filmului Scream din 1996, numărul suspecţilor se micşorează în timp ce numărul crimelor creşte.

Scream (1996)


Amestec de umor negru si mister. Un ucigas in serie hartuie un grup de tineri. Pericolele apar din toate partile, dar ei nu se lasa infranti.
Sydney Prescott trece prin momente grele in viata sa: inca nu si-a revenit dupa ce mama ei a fost omorata si violata cu un an in urma, iar acum una din prietenele ei a fost ucisa de un nebun imbracat intr-un costum de Halloween, care o hartuia cu telefoane in mijlocul noptii. Acum Sydney primeste apeluri asemanatoare si este atacata de acelasi nebun mascat. De partea sa nu este decat Tatum, o foarte buna prietena, si fratele acesteia, Dewey. Cat despre criminal, poate fi oricare din prietenii ei.

Paranormal Activity 4


Acţiunea din "PARANORMAL ACTIVITY 4" se petrece la 5 ani după evenimentele din primele două filme şi la 24 de ani după "PARANORMAL ACTIVITY 3", în momentul în care Katie îl răpeşte pe Hunter. Acţiunea urmăreşte viaţa lui Alice, a prietenului ei Ben, a mamei sale şi a fratelui său Wyatt, în momentul în care activitatea paranormală se instalează, odata cu mutarea lui Katie şi Hunter (acum îl cheamă Robbie) în casa din vecini. După ce Katie ajunge la spital, mama lui Alice îl ia pe Robbie la ei acasă, ceea ce duce la întâmplări stranii în casă.

Paranormal Activity 3


Eroinele din primele două părţi ale trilogiei, Katie şi Kristy, au avut de-a face un prezeţa malefică ce le-a distrus vieţile şi în copilărie. In Paranormal Activity 3 scenaristii prezinta momentele de groaza traite de Katie si Kristy, acestia salvand ideea continuării cu justificarea că cele două au uitat experienţele traumatizante.
FilmeUHD. Un produs Blogger.
 
Support : Filme UHD | Alex Keshta |
Copyright © 2014. Filme 240 - All Rights Reserved
Template Created by Filme Gratis Modificat de
Proudly powered by Blogger